Trans Urban - Actualizarea strategiei Sistemului Urban Baia Mare prin integrarea strategiilor de dezvoltare locală a localităţilor componente
Proiect TRANS_URBAN- Actualizarea strategiei Sistemului Urban Baia Mare prin integrarea strategiilor de dezvoltare locală a localităţilor componente
Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative"
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Urban Baia Mare" lansează proiectul„TRANS_URBAN", finanţat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative".
Valoarea eligibilă proiectului este de 490.090 lei, din care 480.288,20 lei asistenţă financiară nerambursabilă şi 9.801,80 lei contribuţia solicitantului. Proiectul are o durată de implementare de 12 luni şi a început în 16 iunie 2010.
Referitor la acesta, dl. Augustin Panici, Preşedinte în exerciţiu al Asociaţiei „Sistemul Urban Baia Mare", a declarat: „prin implementarea proiectului Trans_Urban dorim să obţinem o strategie comună de dezvoltare la nivelul localităţilor membre, precum şi crearea şi instruirea unui grup decizional format din specialişti cu funcţii de conducere din cadrul Primăriilor acestor localităţi.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Întărirea capacităţii administrative a Administraţiilor Beneficiare;
- Consolidarea profilului Sistemului Urban Baia Mare ca şi caz de bună practică în administrarea teritorială;
- Dezvoltarea unui număr de proiecte intercomunitare relevante faţă de priorităţile stabilite.
Principalele activităţi ale proiectului vor consta în:
- Organizarea şi susţinerea cursurilor de specialitate în domeniile: planificare strategică şi elaborarea şi implementarea politicilor publice;
- Actualizarea Strategiei SUBM;
- Actualizarea Web site-ului de prezentare al Sistemului Urban Baia Mare;
- Realizarea unor schimburi de experienţă privind procesul de planificare strategică şi de implementare a politicilor publice.